România Văzută din Tractor, o recoltă bogată de povești și emoții

Am încheat prima etapă a proiectului România Văzută Din Tractor! Trăiesc satisfacția visului împlinit! Am lăsat special câteva zile de la finalizarea traseului 2019 ca totul să se sedimenteze și să scriu mai puțin, pentru că altfel aș fi fost un șuvoi de informații și emoții. Chiar și așa textul pentru cele 21 de zile se întinde pe mai mult de 10 pagini, dar le voi servi în porții mici, zilnic.

Dacă la start singurul sentiment pe care l-am avut a fost cel de pace, liniște și siguranță, fără pic de emoții sau teamă, acum la final, sunt ca un siloz plin. Plin cu semințele unor noi relații și cu amintiri superbe. Am trăit intens timp de 21 de zile, mereu contracronometru pentru că tot timpul trebuia să ajungem undeva, trebuia să ne întâlnim cu cineva, dar totul a decurs așa cum mi-am dorit, adică perfect. Știu că sunt prea multe superlative, știu că pare mult prea bombastic, însă este purul adevăr. Întregul traseu a fost îmbrăcat într-o aură pozitivă, noi, echipa, am rezonat unul cu altul și ne-am bucurat de întâlniri cu oameni atât de frumoși încât fiecare zi a fost o binecuvântare. O delegație transformată în expediție, o sarcină de serviciu tratată ca o experiență de viață, întâlniri cu oameni noi deveniți peste noapte prieteni. Cum poți să descrii toate aceste trăiri decât la superlativ?

S-a filmat mult și veți vedea în fiecare vineri, începână din 13 septembrie, ora 22 la Agro TV în emisiunea ROMÂNIA VĂZUTĂ DIN TRACTOR, o parte dintre subiectele abordate în vizitele pe care le-am avut, altele vor fi postate pe canalul de YouTube JURNAL AGRICOL DE CALATORIE. Să nu uit, vom avea și reluări ele emisiunii de pe Agro TV, sâmbăta de la ora 13.00 și duminica de la 23.30. Dar sigur nu veți vedea emoțiile trăite de noi, impresiile mele. De aceea am creeat acest blog, pentru a scrie un fel de jurnal personal a ceea ce trăiesc și vreau să împărtășesc cu voi.

Vreau să vă povestesc scurte episoade care mi-au rămas în suflet, amintiri pe care le voi păstra în minte o viață.

PRIMA SĂPTĂMÂNĂ. JUDEȚUL OLT.

LUNI 1 IULIE – MIERCURI 3 IULIE 2019. Am mai scris despre Ferma Rotunda și localitatea Rotunda, locul de unde a plecat România Văzută Din Tractor, dar revin aici, pentru că au fost 3 zile pline, cu subiecte frumoase – treierat la grâu, ferma de Angus, vizită în câmp la pepeni, moara din sat, fabrica de pâine a satului, gătit ostropel alături de un localnic, mâncat dimineața, la prânz și la cină alături de familia Ciocan, proprietarii fermei, bălăceală în piscină pentru momentele de relaxare, povești de viață frumoase, dar și muncă de montaj sub presiunea timpului pentru știrile pe care trebuia să le trimitem zilnic către AgroTV. Am ajuns aici la recomandarea domnului Florin Burculescu, președintele Cooperativei Țara Mea, căruia îi mulțumesc și despre care pot spune că este omul de care fermierii serioși, care vor să intre în supermarket-uri cu produsele lor, au nevoie.

Aș vrea să vă introduc în atmosfera de lucru a echipei România Văzută Din Tractor. Gândiți-vă că ni s-a pus la dispoziție un birou, un fel de terasă, cu geamuri de jur împrejur, undeva la etaj, de unde se vedea o parte din fermă. Aici ne întindeam laptop-urile, hard-urile, cablurile, pentru a descărca filmările făcute peste zi. Raluca, Romi, Rafael și eu – echipa de filmare și producție video am stat mai tot timpul aici, după filmări. Presiunea timpului era atât de mare încât prânzul venea la noi, pentru că nu puteam merge noi să luăm prânzul. Dar în aceste condiții, ne-am păstrat zâmbetul pe buze, Claudiu și Panait se asigurau că nu ne lipsea nimic. Ei ne-au servit și am apreciat tot ce ați făcut, băieți! Era cald, era stres, montam, scriam, Panait îi împletea Ralucăi părul. I-a făcut spic! Ne-am amuzat, ne-am bucurat că fiecare dăruia atenție și apreciere celuilalt. Diminețile începeau cu ping-pong în sala de mese. Seara se încheia cu piscină sau cu discuții lungi în fața pensiunii Romanița din Caracal. Însă peste toate acestea, ostropelul lui nea Marin, aș putea să-i spun nea Mărin (pentru că semăna la voce cu Amza Pelea fantastic de mult) a reunit într-o seară pe toată lumea în jurul grătarului și a castronului cu salată. Erau angajați ai fermei, echipa noastră, Liviu Ciocan, localnici și prieteni ai fermei. Discuții faine, atmosferă plăcută…

Am învățat în facultate că dacă vrei să obții informații mai întâi trebuie să creezi relații. Iar acum, după o oarecare experiență profesională  și de viață pot spune că dacă reușești să creezi în plus o atmosferă plăcută, de încredere, oamenii cu care stai de vorbă își vor revărsa în fața ta tot ce au pe suflet. Așa am simțit că s-a întâmplat la pregătirea unei simple rețete de ostropel. Nici măcar nu a fost ostropel, ci un grătar cu pui, sos de roșii și ardei, toate coapte la un foc de coceni. Dar am să păstrez denumirea de ostropel, pentru că așa a numit acest fel de mâncare domnul Marin, iar rețeta prea puțin contează pe lângă toată încărcătura emoțională simțită la răscolirea unor amintiri care i-au marcat tinerețea și desăvârșirea lui ca om matur.  Am selectat acest material video pentru una dintre emisiuni și sper să nu o ratați.

Miercuri 3 iulie am dat startul, a trebuit să plecăm de la familia Ciocan și parcă ne despărțeam de niște prieteni pe care îi cunoșteam de o viață… dar au rămas cu ochii pe noi, le-am simțit prezența pe tot parcursul traseului, pentru că apreciau tot ce postam pe pagina de Facebook a proiectului. De la Ferma Rotunda, traseul ne-a purtat prin localitățile Caracal, Pestra, Dăneasa, Radomirești, Mihăești, până la Roșiorii de Vede.

JUDEȚUL TELEORMAN.

MIERCURI 3 IULIE 2019. Am parcurs 55 km până la Roșiorii de Vede l-am cunoscut pe domnul Ion Lazăr, un fermier cultivator de cereale, trecut de 60 de ani, care înainte de a începe interviul a vrut să încerce tractorul ARBOS cu care venisem. Cu aliura omului experimentat a spus doar “merge bine!” L-am înregistrat și îl veți vedea în emisiunea ROMÂNIA VĂZUTĂ DIN TRACTOR. Mi-a plăcut mesajul lansat de el tinerilor despre agricultură. Prezența noastră în fermă a stârnit interesul angajaților, care își făcuseră prezența și urmăreau pe la colțuri ce se întâmplă. M-am dus hotărâtă să dau mâna cu ei, pentru că pe ei, oamenii simpli îi căutam. Nu au fost prea dispuși să converseze, dar măcar ne-am cunoscut. Noaptea ne-am petrecut-o în Roșiorii de Vede, la pensiunea “La Dorilă”, undeva la marginea orașului, lângă o pădure. Seara, cu ultimele puteri urmăream impactul postărilor, răspuneam mesajelor.

La doar câteva zile de traseu, postările noastre au sensibilizat comunitatea din on-line. Am primit zeci de mesaje de încurajare și felicitare, dar printre ele a sosit și o rugăminte din partea unei tinere absolvente de Consultanță și Management  în Agricultură la Facultatea de Agronomie din Craiova. Carmen Stanciu ne ruga să o primim ca voluntar, măcar pentru o zi în echipa noastră și desigur că i-am făcut această bucurie. Ne-am cunoscut a doua zi, la prima oră și ne-a însoțit în călătoria noastră o zi și o noapte. Știu că a fost o experiență inedită, că a rămas cu amintiri frumoase. Trebuie să spun că în final Panait i-a împletit părul și ei, sunt gesturi de simpatie pe care nu am cum să le uit.

JOI 4 IULIE 2019. A doua zi l-am cunoscut pe primarul localității Măldăieni, care știe să managerieze o fermă și mă gândesc că la fel de bine manageriază și o comună, însă spunea că nu prea vede oportunitățile de dezvoltare a zonei în care se află. Nu vede, nu sunt, nu știe sau nu poate. În atare situație, mulți au plecat să muncească în străinătate, iar cei care au rămas lucrează, mare parte dintre ei în agricultură. Tot aici am făcut cunoștință cu Liviu Dincă, consultant agricol privat care spunea că expertiza pe are o oferă vine din Marea Britanie sau chiar Statele Unite.  O discuție interesantă pentru care merită să urmăriți materialul pe care îl vom posta pe canalul de YouTube Jurnal Agricol De Călătorie.

Deși nu aveam în program să ajungem în Alexandria, pentru faptul că l-am cunoscut la telefon pe Adrian Cristea, președintele AGROSTAR al filialei Teleorman, care propusese două subiecte interesante, am plecat spre municipiul reședință de județ. Împreună cu el am ajuns la Eremia și Maria Stanciu, cultivatori de tomate înscriși în programul – tomate românești. Eram curioasă să văd cât de curate și gustoase sunt roșiile finanțate și cu bani de la buget. Am plecat la drum cu ochiul iscoditor al consumatorului. De altfel, nu am început interviul până nu am gustat roșiile. Și m-a cucerit. Soiul roze, cu care fermierul face cele mai bune vânzări a fost extraordinar. La finalul interviului ne-am răcorit la umbra unei sălcii cu apă rece și dulceață de caise făcută de doamna Maria. Carmen, noua noastră prietenă a avut parte de o ședință foto realizată de Romi (Romulus Drăghici). La plecare am primit o lădiță de roșii din care am mâncat toți membrii echipei, câteva zile. Și pentru că lângă roșii merge foarte bine o brânză bună, Adrian Cristea a oprit pe drum la poarta unei case de unde a luat două calupuri mari de brânză. Roșiile și brânza au întregit cina noastră pregătită în acea seară de Carmen și Panait, care au încins un grătar în parcul din Alexandria. În aceeași seară, Claudiu a trecut prin Alexandria pe la părinți și a venit cu trei tăvi mari cu plăcinte de mere, brânză și dovleac, plus o pungă cu porumb fiert, toate gătite de mama lui.

Ne-am cazat cu sprijinul Consiliului Județean Teleorman la Hotel Red Confort (o locație nouă, curată și elegantă), Adrian Cristea a plecat acasă, dar a revenit la hotel mai târziu cu un mare cocoș, curățat, numai bun de ciorbă. Sunt gesturi pe care oamenii le-au făcut pentru noi de drag, nu din obligație și le mulțumesc tare mult. Așa se traduce cuvântul ospitalitate și constat că la sate modernismul nu a omorât acest sentiment. E o speranță că fibra poporului român rămâne vie, că în esență suntem niște oameni buni, cumsecade, cu sufletul deschis. Am rămas cu acest sentiment, pentru că a dominat întregul traseu. Noaptea am dormit în aceeași cameră cu Raluca și Carmen. Am împărțit cu ea haine, cosmetice, pentru că venise pentru câteva ore și a rămas peste noapte. Așa am mai câștigat o prietenă. Ne-am despărțit cu regret, știu că ne-ar fi însoțit pe tot traseul…

JUDEȚUL GIURGIU.

VINERI 5 IUNIE – DUMINICĂ 7 IULIE 2019. Cu cocoșul primit la Alexandria am parcurs 42 km trecând prin localitățile Vitănești, Văceni, Drăgănești-Vlașca, Bujoreni, Prunaru. Am remarcat că drumurile interjudețene sunt foarte bine asfaltate, ceea ce mi-a permis să merg cu 35-40 km/h. La un moment dat am oprit pe marginea șoselei în localitatea Bujoreni, chiar în dreptul unei ferme. Convoiul nostru colorat, cu mașinile portocalii de la SIXT și tractorul Arbos au atras atenția imediat. Oamenii au început să se uite lung, insistent. În final, l-am întrebat pe unul dintre curioși dacă îi place tractorul meu. S-a apropiat și am început să vorbim despre anul agricol. Stăteam de vorbă cu un mecanizator venit să-și ofere serviciile unei ferme din zonă. Omul era mulțumit de meseria lui, câștiga binișor și spunea că e mai bine în țară decât pierdut prin lume aiurea. Ne-am despărțit cu zâmbetul pe buze după ce i-am dat o punguță cu tricoul și șapca noastră. A îmbrăcat tricoul, am făcut o poză și ne-am luat la revedere.

Am ajuns la Naipu, în mijlocul câmpurilor de cereale ale cunoscutului fermier Gheorghe Nițu, acolo unde se află Balta Ileana și pensiunea cu același nume. M-am dat jos din tractor, echipa din mașini și am fost întâmpinați cu o țuică aprigă pusă în păhărele mici pe o tavă. Am ciocnit și au început 3 zile frumoase de care ne-am bucurat din plin (doar era weekend-ul). Deși ne-am întâlnit cu domnul Gheorghe Nițu, am luat prânzul împreună, nu a vrut să-l filmăm, ne-a urat bun venit și s-a asigurat de tot confortul nostru.

Și am avut parte de răsfăț, un meniu savuros cu ciorbă de rață, saramură de crap, ciorba de cocos și ostropel, pește prăjit, salată de vinete, de icre și legume din grădină, bere la dozator, vinul casei la discreție, pentru ca în final gazda să ne ofere un batal la proțap. Toate aceste degustări din gastronomia locală au fost servite într-un cadru natural de vis, cu balta și piscina alături, înconjurați de lanuri superbe de cereale. O destinație aflată la 2 ore de București care merită descoperită! Și încă o confirmare că integrarea fermelor agricole în circuitul turistic este o idee bună.

Aici la Naipu am avut doi invitați, Traian Bădulescu – jurnalist și promotor al turismului românesc și agroturismului în special și Cătălin Pavel, jurnalist, autor de cărți motivaționale și fondatorul edituriii Pavcon. Discuțiile cu ei au fost superbe, am mâncat de prânz împreună, i-am plimbat cu tractorul pe câmp și s-au lăsat cuceriți de proiectul nostru și de locul superb în care am filmat, chiar lângă Balta Ileana, în acompaniamentul broaștelor și ciripitul păsărilor.

Ultima noapte la Naipu a fost furtunoasă de-a dreptul și la propriu. A bătut vântul foarte tare, a plouat cu tunete și fulgere. În miezul nopții am strâns steagurile sponsorilor noștri Arbos și Groupama Asigurări arborate la intrarea în pensiune.

SĂPTĂMÂNA 2.

LUNI 8 IULIE 2019. Ne-am luat la revedere de la gazdele noastre și am plecat. Pentru că ploase peste noapte, am umplut roțile tractorului de pământ pe o bucățică mică de drum ce trecea printre lanurile de cereale. A urmat un traseu de 70 km care a trecut prin localitățile Schitu, Mirău, Stoenești, Ianculești, Uzunu,Mihai Bravu, Pietrele, Prundu, până la Greaca. La Stoenești ne-a depășit o mașină de teren în care erau un inginer agronom și un tânăr mecanizator. Ne-am cunoscut cu ei când am oprit la Uzunu unde am alimentat tractorul. În benzinărie, Cătălin, mecanizator de meserie, un tip înalt cu multe tatuaje, a venit să ne spună că ne-a văzut și a venit după noi ca să vadă mai de aproape tractorul. Am povestit despre agricultură și i-am lăsat un tricou și o șapcă cu însemnele România Văzută Din Tractor pe care le-a îmbrăcat imediat. Drumul mi s-a părut lung și destul de obositor, nu dormisem prea bine cu o noapte înainte din cauza furtunii.

La  Greaca ne-a întâmpinat primarul Florin Surduleasa, un om deosebit, bun ca o pâine caldă. Am filmat o discuție cu el la Domeniile Greaca, singurul punct de atracție și mândria localității. Aici am amplasat biroul de lucru pentru două zile.

MARȚI 9 IULIE 2019. Primarul din Greaca, Florin Surduleasa ne-a dus la crama singurului viticultor al localității. Elisei Ceban, un basarabean ajuns aici din întâmplare. Pentru faptul că a ajuns la pescuit pe Dunăre și i-a plăcut mult zona, a decis să investească în 2,5 ha de vie bătrână cu soiuri de masă. Acum se chinuie să intre pe reconversie și să întinerească plantația. Am fost primiți ca niște oaspeți de seamă.

O mână de bărbați gospodari s-au mobilizat și au încins un grătar pe care au sfârâit bucăți mari de crap, au făcut o mămăligă, iar eu am gătit alături de Ion Benghe, unul dintre localnici, o ciorbă de pește acrită cu oțet, așa cum se face pe aceste meleaguri. Într-o pauză, între cele două feluri de mâncare am dat o fugă până în livada de piersici a domnului Benghe, unde am făcut cunoștință cu Maria, soția dumnealui, care trebăluia prin grădina sufocată de buruieni.

Spre seară l-am plimbat puțin cu tractorul pe Dan Popa, administratorul Domeniului Greaca și am vorbit despre ceea ce oferă această locație în care am fost găzduiți. Ceea ce mi s-a părut interesant este faptul că ei au reușit să atragă aici oameni care vin din Dubai și alte țări exotice. De altfel în această locație de vis se organizează evenimente și tot felul de întâlniri corporate. Deși prețurile sunt destul de piperate locația este ocupată în fiecare weekend până în octombrie. Bravo lor, foarte bine! Au creeat locuri de muncă și o zonă vie pentru o localitate altfel pierdută în anonimat după distrugerea stațiunii viti vinicole.

Cina am servit-o alături de Silvian Manea, primarul din Hotarele, la care am fost invitați împreună cu domnul Florin Surduleasa. Am ajuns într-o casă de oaspeți realizată pe fonduri europene, lângă o baltă, un cadru deosebit în care sunt aduși musafirii mai importanți ai localității și delegațiile străine.

JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

MIRCURI 10 IULIE 2019. A doua săptămână din traseu ne-a dus la Oltenița, pe plantația de lavandă și goji Evergreen Crops, o fermă aparținând grupului de firme în care se află și Arbos România și unde administrator este Tommasso Serrano, directorul general al companiei care mi-a oferit tractorul. Am vorbit aici cu Manuela Marinescu, Deputy CEO și Tudor Lamba, Director Tehnic despre cum au reușit ei să intre în clubul restrâns al marilor producători de uleiuri esențiale ai lumii. O discuție interesantă și utilă pentru cultivatorii de lavandă. Și ceva de suflet, am gătit alături de Tommasso un rizotto cu fructe de pădure. Rețeta o vom posta pe canalul de YouTube Jurnal Agricol De Călătorie.

Tot în curtea fermei Evergreen Crops am avut ocazia să transmit un mesaj important primăriei din Oltenița. Rugămintea mea de a asfalta strada Portului, drumul pe care circulă anual cel puțin 5000 de turiști care vin pe Dunăre să viziteze România.Mi-am spus deja părerea despre această zonă, nu mai insist, spun doar că trebuie urgent modernizată, să oferim măcar o infrastructură normală străinilor care ajung aici.

Seara ne-am cazat la Motel Alexander din Oltenița, o locație fără pretenții, dar curată, în care locuiau muncitori veniți la lucru din zone mai îndepărtate ale țării. Pentru că am avut de lucru, ca în fiecare seară, de cină s-au ocupat băieții care au scăpat repede și ieftin comandând pizza pentru toată echipa.

JOI 11 IULIE 2019. Dimineață am plecat spre Ferma Baciu, o fermă integrată, modelul perfect al conceptului de la furcă la furculiță, pentru că pleacă de la producția de cereale, valorifică cerealele în ferma cu 1300 vaci Mombeliarde de la care se obține carne și lapte. Două produse care merg în piață, laptele către un procesator, iar carnea în cele 3 măcelării pe care Alexandru Baciu, proprietarul fermei le-a deschis în București. Deși deține un imperiu, domnul Baciu este nemulțumit de faptul că românii, chiar și cei cu bani, nu cumpără mâncare de calitate, aleg ce este și prost și scump. I-am surprins amărăciune pe chip și în voce de multe ori cât am stat în fermă. Am scris deja despre cât de bine și frumos am fost primiți aici într-un alt articol.

Dar să nu uit, până la Ferma Baciu am oprit pe drum, să salut o femeie în vârstă care stătea la poarta casei pe o băncuță. Îmbrăcată într-un halat cu floricele, cu un batic pe cap, ușor gârbovită și cu fața brăzdată de timp, femeia stătea fără să urmărească ceva sau pe cineva. Oprirea noastră, tractorul și cele 3 mașini nu i-au atras atenția, m-am apropiat, am salutat și abia când m-am așezat lângă ea s-a înviorat și a început să îmi vorbească despre toate frământările ei. Îmi vorbea și din când în când mă ținea de braț, s-a tras mai lângă mine, simțea nevoia unei atingeri. Am aflat și de ce, singurul lucru care o supăra la 82 de ani erau ochii, pe unul îl pierduse, avea cataractă, iar cu al doilea vedea foarte puțin. Cât am stat pe bâncuța pe care ea o numea canapea, să fi fost 15 minute, am simțit că timpul stă în loc. Căpătase dimensiunea vieții ei, o viață tumultoasă, aspră și nemiloasă care o lăsase fără bărbat și cu multe decese, doi băieți îngropați și un al treilea cu grave afecțiuni la plămâni, despre care spunea că l-a dus pe la toate spitalele din București și nu îi găsește leac. A fost o întâlnire memorabilă.

Pentru mine România Văzută Din Tractor înseamnă și România văzută prin ochii acestei femei în vârstă. Seara ne-am petrecut-o la pensiunea Albatros Pod 4, pe malul Dunării, o locație care are și ea în spate o afacere în agricultură – cultură mare, vie, livadă, porci, iepuri, oi. Plaja pensiunii atrage ca un magnet chiar și pe cei care se opresc doar pentru o bere. Locul este fain, peisajul atrăgător, foișoare, paturi cu baldachin, șezlonguri și muzică bună. Camerele sunt de fapt niște apartamente uriașe, cu câte două camere 4-5 paturi, canapele, fotolii, chiar și plită sau cuptor pe lemne.

VINERI 12 IULIE 2019.  

Dimineața, la prima oră am plecat în caravană spre bacul din Călărași, urma să ajungem la Ostrov. A fost prima oară când Arbos a traversat Dunărea. Am profitat de noul cadru pentru a face poze. După 15-20 de minute am ajuns la Domeniile Ostrov. Era programat un interviu cu cineva din conducere, dar o situație neprevăzută a schimbat interlocutorul. Ușor stângaci, nepregătit, pentru că fusese luat prin surprindere, tehnologul cramei Ostrov s-a văzut pus în fața camerei de filmat și ne-a vorbit despre vinurile obținute aici. Am apreciat bunăvoința și informațiile furnizate. Locul are un farmec aparte, de altfel, “Curtea dintre vii”, pensiunea pe care o dețin și unde am fost cazați, este amplasată într-un cadru extraordinar. Camerele cu living jos și dormitor la etaj aveau priveliște spre piscină, vie și Dunăre. O compoziție fotografică de vis în care obții doar poze superbe, chiar dacă nu ești profesionist. După interviu, a urmat munca de montaj, iar seara târziu s-a încheiat pe ritmuri latino. Adică am dansat, toți membrii echipei, iar Panait a fost instructorul nostru. Am învățat câțiva pași și ne-am amuzat teribil de stângăciile noastre. Sunt amintiri frumoase pe care noi, echipa, nu cred că le vom uita curând.

SÂMBĂTĂ 13 IULIE 2019.

Ne-am făcut bagajele și am plecat spre bac, urma să ne întoarcem la Călărași. Am parcurs vreo 30 km trecând prin localitățile Modelu, Tonea, Roseți, Coslogeni, Sâtnoeni, Oltina, până la Unirea unde l-am cunoscut pe Ciprian Olteanu. Un tânăr fermier la care am ajuns prin recomandarea celor de la Groupama Asigurări și mă bucur că l-am cunoscut. Face treabă bună, lucrează 2900 ha cultură mare, grâu, rapiță, soia, porumb, are un siloz, irigă 750 ha și a investit 2 mil. euro în modernizarea și achiziționarea unor instalatii de udare pentru a ajunge la 1050 ha irigate. Este și președinte UAI, iar la cultura mare a adăugat și 30 ha legume în câmp unde cultivă păstârnac, sfeclă roșie și ceapă. Jos pălăria, bravo Ciprian!

De la el am plecat la Dichiseni. Să fi fost câțiva kilometri buni, vreo 5-6, dar mi s-a părut că am mers o veșnicie pentru că drumul era de pământ, șerpuia printre lanuri de grâu sau floarea-soarelui și tractorul mă zgâlțâia la fiecare denivelare. La un moment dat am oprit pentru că la ora 13.30 trebuia să intru în direct la Radio Antena Satelor. Am rămas în câmp împreună cu Raluca să filmăm în timp ce vorbeam la radio. Eu am rămas în cabina tractorului, Raluca cățărată pe scara tractorului filma cu GoPro-ul. Așa o parte dintre ascultătorii care m-au auzit la radio au putut să mă și vadă, pentru că am transmis în direct și pe pagina de Facebook România Văzută Din Tractor. Un lucru bun pentru că la câteva zile mai târziu, când m-am oprin în câmp să salut niște tractoriști mi-au spus că mă știu, că urmăresc proiectul, mă auziseră la radio și mă văzuseră pe Facebook. Ei bine, nici radio-ul nu mai e ce a fost! Acum anunți că discuția este filmată, că poate fi urmărită pe on-line și vezi și ce se vorbește la radio! sâc!

Revin la Dichiseni, am fost așezați la masă, pentru că domnul Puiu Ilisei, nume predestinat pentru creșterea puilor ne aștepta cu mâncarea pregătită – grătar de pui, roșii proaspete, ardei copți, brânză de oaie, salată de vinete și o plăcintă caldă cu brânză și stafide. O masă bună care mi-a permis să aflu întreaga poveste de viață a fermierului. Apicultor la bază, domnul Puiu și-a petrecut 8 ani din viață în Canada. A făcut apicultură într-o mare metropolă, unde a crescut 500 familii de albine, dar bani mulți  a câștigat din imobiliare. Cu banii obținuți s-a întors acasă și a investit la Dichiseni într-o fermă cu 210.000 de pui. În ziua vizitei noastre tocmai popula halele, așa că ne-am bucurat de puișorii dezorientați care mișunau prin hală. Soția, doamna Rodica, se ocupă de solariile în care cultivă legume.

Familia Ilisei are în fermă și o ciupercărie, dar care în iulie era în repaos, pe motiv că în sezonul cald cipercile nu se vând prea bine. Obiectivul lor este ca anul viitor când vor înființa o fabrică de conserve pentru legume să transforme producția în zacuscă și murături, fără să mai aibă grija că legumele nevândute se vor strica. Pe lista de obiective stau și tăurașii din rasa Angus care vor popula anul viitor adăposturile deja mobilate. Am stat la povești mai mult decât m-aș fi așteptat, dar asta pentru că ne-am simțit bine și ne-a făcut plăcere. Pentru că aveam să ne întoarcem la pensiunea Albatros Pod 4, iar a doua zi era duminică, (teoretic zi de odihnă pentru toată echipa) și abia luni urma să mergem la Borcea, Dichiseni fiind undeva la mijlocul drumului, am decis să îl lăsăm pe Arbos în ferma domnului Puiu.

DUMINICĂ 14 IULIE 2019

O parte din echipă și-a petrecut timpul tot muncind. S-a filmat la domnul Bebe, proprietarul pensiunii Albatros Pod 4 despre care spuneam că are în spate o mare afacere în agricultură. O fermă de vaci, porci, cultură mare, vie și livadă, sufiecient cât să valorifice ceea ce produce în restaurantul pensiunii. Tot duminică am filmat rezumatul săptămânii pe care l-ați văzut probabil sau dacă nu ați făcut-o îl găsiți aici:  https://www.youtube.com/watch?v=b1MN7dqz4kA&t=200s

LUNI 15 IULIE 2019. A fost practic momentul în care intram în linie dreaptă spre finalul primei etape a proiectului România Văzută Din Tractor. Începea să se întrevadă o urmă de regret că în curând filmările se vor termina, expediția se va încheia și noi vom merge acasă. Am plecat la 9.30 din Călărași, am trecut pe la domnul Puiu din Dichiseni care îl spălase și îl pregătise de drum pe Arbos și ne-am îndreptat spre Borcea. Am mers 25 km (pe tot acest traseu am avut o cameră GoPro în cabină, care a filmat când conduceam) trecând prin Satnoeni, Oltina, Unirea, Iezeru, Jegălia, Gâldău. Cât am mers cu tractorul priveam cu atenție împrejurimile, ca de fiecare dată. Încercam să nu uit nimic din tot ce vedeam. Aș fi vrut să îmi imprim în minte pentru totdeauna imaginile cu satele și câmpurile de floarea soarelui sau combine la treierat văzute de la înălțimea tractorului. Aș vrea să nu uit uimirea din ochii șoferilor care veneau din sens opus pe șosele, gesturile de admirație și saluturile prietenești. Am reușit să aduc zâmbetul pe fețele multor oameni din trafic, am fost ca o surpriză neașteptată pentru șoferii care dădeau cu ochii de mine.

Am ajuns la Borcea, destinația noastră din această zi. În curtea companiei Agricom Borcea un francez ne aștepta după tradiția românească. Ce frumos, mi-am spus! Arnaud Charmetant, administratorul companiei Agricom Borcea și președintele AIDER aștepta îngăduitor să parchez tractorul. Am deschis ochii mari când l-am văzut pentru că nu îmi venea să cred că ținea în mână o tavă pe care trona un colac mare și sare. A ținut cont de obiceiul românesc și ne-a așteptat cu pâine și sare, lucru pe care l-am apeciat evident. Am onorat cu drag colacul, pâinea era proaspătă, coaptă într-o fabrică din zonă. Până să plecăm în câmp am plantat alături de Arnaud puiul de nuc pe care noi i l-am oferit cadou. Pe lângă tricouri, șepci și alte materiale ale sponsorilor am vrut să dăm gazdelor noastre ceva viu, ceva care să dăinuie în timp, un cadou valoros și care să le amintească de România Văzută Din Tractor și cred că prin acești nuci am reușit. Nucifere Regia ne-a fost partener în acest proiect și ne-a ajutat cu puiuți de nuc. Ioszef Toth, Directorul Tehnic al companiei Nucifere Regia a trecut înaintea noastră pe la fermieri și a lăsat nucii pentru ca noi să nu avem grija lor și ei să fie în siguranță. Pentru acest efort și pentru că în final a plecat cu mașina pe plantformă din cauza unei defecțiuni tehnice îi mulțumesc tare mult.

După o scurtă discuție la cafea ne-am îmbarcat cu toții, eu l-am invitat pe domnul Arnaud în tractor și am pornit spre bac, pentru a ajunge să vedem culturile companiei pe care o administrează în Balta Ialomiței.

L-am parcat pe Arbos lângă un separator pentru boabe de muștar care era în funcțiune. Curioși ne-am apropiat să vedem ce se întâmplă, cu se separă semințele curate de pleavă. Am strâns în mână câteva bobițe și le-am mâncat apoi pe drumul care despica parcelele de porumb și floarea soarelui ce urma să le vizităm. Ne-am oprit în dreptul porumbului cultivat pentru sămânță, iar Arnaud ne-a explicat cum se face împerecherea la doi hibrizi parentali – mamă și tată. Mai târziu am oprit într-o altă solă unde Arnaud a săpat să verifice structura solului și să ne arate și nouă cât de adânc se duc rădăcinile lucernei. Apoi am testat cu mâna noastră afânarea solului într-un câmp semănat în miriște.

Ne-am întors cu tractorul spre bac, dar de data asta a condus Arnaud. I-a plăcut și a asemănat și el cabina lui Arbos cu o limuzină. Întorși la birouri, am fost așteptați cu apă rece și o gustare în stil tradițional. O altă zi plină, informații interesante și amintiri frumoase. Seara ne-am cazat la Hotel Miorița din Fetești situat în centru, chiar lângă gară.

MARȚI 16 IULIE 2019.

Ziua a debutat cu o vizită în localitatea Ștefan cel Mare. Mi-am dorit să ajung la Aurel Petruș, un fermier care cultivă 1300 ha în sistem ecologic și cu care am filmat de multe ori, pentru că mereu are ce arăta și spune. Am vorbit despre anul în curs, despre porumb, cultura cu care speră să bată recordul anul acesta, dar și despre faptul că în fiecare an tot ceea ce produce pleacă la export în mare parte. Mă gândesc că tocmai acest lucru ar putea constitui o sursă de inspirație pentru fermieri, știința de a produce doar în baza unui contract, cu garanția că nimic nu va rămâne pe stoc sau vândut la un preț de nimic. Cât s-a filmat ne-am păstrat seriozitatea, în rest domnul Aurel Petreș ne-a ținut într-o sesiune amuzantă de bancuri și povestiri cu tâlc. După vizita în câmp am trecut pe la găini, ferma de găini ouătoare fiind veriga care dă plus valoare producțiilor din câmp și care hrănește solul cu îngrășământ natural. Am intrat în grădina unde găinile erau libere și le-am mângâiat, le-am luat în brațe, ne-am bucurat de prezența lor. Brandul Gălbenuș de Bărăgan de aici vine, așa că dacă vedeți aceste ouă în magazin, să știți că aceste găini sunt crescute la sol, că au parte de cazare bună în hale acoperite și program de plimbare în aer liber și baie de soare în livada din fața halelor. Noaptea ne-am petrecut-o tot la Hotel Miorița din Fetești, unde ne-am instalat biroul și unde s-a lucrat până târziu.

MIERCURI 17 IULIE 2019. Ne-am trezit cam obosiți, micul dejun a fost luat în grabă și în liniște, pentru că noaptea fusese scurtă. A urmat un drum de peste 40 km, până la Țăndărei, dar am avut noroc că asfatul a fost bun și am reușit să merg cu 43 km/h viteza maximă pe care o poate dezvolta Arbos pe șosea. Mi-am pornit radio-ul și o bucată din drum, cât a fost semnal bun am ascultat muzică și știri. Circulația a fost destul de intensă, cu multe mașini și TIR-uri care mă depășeau. Se creeau coloane, însă nimeni nu m-a claxonat. Treceam prin zonele din afara localităților unde se întindeau câmpuri frumoase de floarea soarelui, porumb sau unde se recoltase grâul. Pe măsură ce mă apropiam de Țăndărei toate aceste câmpuri începeau să se populeze cu turbine eoliene. Zeci, poate sute, o priveliște foarte frumoasă, îmi spuneam că aceste zone trebuie să fie foarte bogate. Priveam de la înălțimea tractorului cu mândrie că avem în țară astfel de peisaje superbe. Ca o curiozitate, am aflat că aceste turbine au 100 m înălțime iar palele elicelor 50 m.

Drumul nostru s-a oprit la Sopema, ferma domnului Arnaud Perrein, președintele APPR, unde am fost întâmpinați cu apă rece și cafele de întreg colectivul. Ne-am relaxat câteva minute, am împărțit sarcinile și am început filmările. Mi-a făcut mare plăcere să stau de vorbă cu fiecare dintre cei cu care am filmat aici. Îmi amintesc cu drag de doamna Elena Mihai, contabila fermei care m-a îmbrățișat cu mare drag la sosire și care mi-a spus din primul moment că suntem prietene pe Facebook. La fel îmi amintesc de Cristina, inginer agronom, dar și cea care dă culoare fermei prin proiecte inedite – oameni din paie vara sau oameni de zăpadă realizați din materiale reciclate iarna, un hotel pentru insecte și desigur, de domnul Ion Nedelcu, inginerul cu care am vorbit despre culturi. Alături de el am vizitat câmpurile de soia, porumb și legume. La porumb am finalizat interviul cu o gustare chiar la fața locului, pentru că știuleții erau numai buni de ronțăit.

Ca noutate pentru fermă, anul acesta la Sopema se cultivă legume. Pe suprafețe mici, de câteva hectare se încearcă experimental cultivarea unor soiuri de morcovi, cartofi dulci aduși din Portugalia și cartofi normali. Am discutat despre legume cu Nicola, un tânăr francez, simpatic, care a venit în urmă cu câțiva ani în România într-un schimb de experiență, dar care spune că nu mai pleacă, pentru că îi place mult la noi în țară. Cât am filmat, Puiu, seniorul echipei noastre a smuls un morcov din pământ și cu un briceag și-a făcut de lucru și l-a curățat. La final mi l-a oferit și l-am ronțăit pe drumul de întorcere spre birourile fermei. L-am lăsat pe Arbos în ferma Sopema și am plecat să ne cazăm la o pensiune din apropiere.

JOI 18 IULIE 2019. Dimineațane-am întors la Sopema să-l luăm pe Arbos, dar și ca să oferim cadoul nostru fermei pe care am vizitat-o, puiul de nuc oferit de Nucifere Regia. Au urmat alți 50 km și o incursiune într-o altă lume. La recomandarea domnului Vadim Ruse de la Consiliul Județean Constanța am pornit spre Ghindărești. Călătoria a pornit de dimineață, am trecut Dunărea pe la Giurgeni – Vadu Oii, apoi prin Hârșova, unde tractorul a stârnit curiozitate în orașul mic și destul de aglomerat aflat în drumul nostru spre Ghindărești.

 Aici se află o comunitate de lipoveni ruși și la inițiativa primarului o mână de oameni ne-au arătat cum se gătește la ei ciorba de pește. În timp ce ei se organizau cu gătitul, vorbind când rusă, când română, mi-am scos cuțitele și m-am alăturat echipei care curățase deja peștele. Am tocat legumele, le-am pus la fiert și între timp am povestit despre viața lor pe aceste meleaguri. Când legumele au fost gata, Liona, pescarul, a adăugat peștele, sarea și a dres ciorba cu oțet, așa cum o face el acasă. Am învățat de la el că ciorba este gata atunci când peștele se ridică la suprafață. În timpul acesta, cât s-a fiert peștele, am vorbit despre portul și obiceiurile lor de sărbători. Și pentru că acolo, la căminul cultural, unde am gătit, oamenii locului se pregăteau pentru o cununie civilă, una dintre doamnele care pregătea mâncarea pentru invitați mi-a dat să încerc o rochie specific lipovenească.

M-am simțit ca o prințesa cu rochia lungă roșie cu fir auriu dintr-un material greu, bogat. Ciorba gătită afară la ceaun  a fost cea mai bună cioarbă de pește mâncată vreodată. Mi-a plăcut teribul de mult și în asentimentul meu au fost toți mesenii. Ne-am continuat periplul prin Ghindărești și am ajuns la biserică. Sub liniștea cupolei se auzeau glasurile unor copii care cântau în slavona veche cântece bisericești. Am deschis ușa timid, cât să nu derajăm. Sub îndrumarea unui instructor copii se pregăteau la școala de vară pentru un festival de cântece bisericești ce urmează să se desfășoare la Galați. S-au oprit din cântat, am făcut cunoștință cu instructorul, iar copii au cântat special pentru noi trei cântece superbe. Am plecat cu convingerea că aici credința este cu adevărat parte din viața oamenilor și toată rânduiala vieții lor ține cont de biserică, tradiții și obiceiuri, de la care nu se abat nicicum.

Spre seară am fugit pe malul mării, până în Mamaia pentru o ședință foto și un cocktail pe plajă, iar noaptea am dormit la Hotel Emi, o locație modernă, nouă și foarte curată aflată la 29 km de Constanța și 2,6 km de Aeroportul Mihail Kogălniceanu.

VINERI 19 IULIE 2019

Invitația de a merge într-o fabrică de prăjituri nu putea fi refuzată. Așa că am străbătut 100 km până în localitatea Greci, județul Tulcea. La poalele munților Măcin, cei mai vechi munți ai Europei, mica localitate, cu străzi neasfaltate și case dobrogene specifice, ascunde o comoară dulce de nebănuit – una dintre cele mai cunoscute cofetării din Dobrogea. Angelo este astăzi o afacere de succes, care respectă toate rigorile unei unități moderne, cu aproape 250 de angajați, o gamă foarte variată cu 300 de produse realizate cu ingrediente naturale, sănătoase și gustoase. Aș putea spune savuloare pentru că tot ce am gustat –  patiserie uscată, patiserie caldă, cofetărie sunt incredibil de bune. Am remarcat faptul că sunt mult mai fine, dulcele nu te leșină, iar aromele nu se impun ca multe dintre ingredientele prăjiturilor de pe piață. Paula Vals, managerul unității s-a ambiționat și a obținut atestare de produs tradițional pe 11 dintre produsele sale.

În plus, sunt mândră că pot anunța intrarea pe piață a unor produse unice – prăjiturile terapeutice. Prăjiturile cu aspect de amandină, dar realizate din ciocolată fină belgiană și înobilate cu uleiuri esențiale de mentă, lămâie sau grepfruit, eclerele cu ulei de scorțișoară sunt primele produse care vor îngloba o multitudine de beneficii pentru sănătate. Vom mânca de acum prăjiturile cu ciocolată neagră și ulei de mentă  gândindu-ne că vom face un bine sistemului digestiv, osos, muscular sau respirator, sau că vom reduce oboseala mentală savurând prăjiturile cu ulei de grepfruit. Îmi amintesc că afacerea a început cu doi oameni, după cum spunea Paula, dar a investit muncă, timp și pasiune în satul unde își are rădăcinile și a creeat un imperiu al dulciurilor sănătoase. Și vorbind despre dulciuri amintesc doar de o parte din activitățile Paulei. Știu că este un om de afaceri care se implică în comunitatea locală, în proiecte caritabile, sociale și are enorm de multe de oferit. Am toată admirația pentru tine, Paula!

După amiază am plecat la Nicolae Bălcescu, unde am făcut cunoștință cu un crescător de capre. Era ora mulsului așa că am surprins momentul și am schimbat câteva vorbe și cu oamenii care își  făceau treaba nederanjați de prezența noastră.

Tot aici ne-am întâlnit cu Vadim Ruse, de la Consiliul Județean Constanța care s-a asigurat de cazarea noastră la Topalu. Despre aceast sat am aflat că istoria lui se pierde în timp, iar numele I se trage din cuvântul de origine turcă “topal”, care înseamnă șchiop. Trebuie să spun câteva vorbe despre locația în care am fost cazați. Într-o curte împrejmuită, chiar pe malul înalt al Dunării au fost construite de curând  6 vile cu living, câte două camere și baie proprie fiecare, una dintre ele având la parter o sală de mese și bar. Curtea nu este încă amenajată, însă peisajul generos, apusul oglindit pe luciul Dunării și liniștea tulburată doar de păsări și insecte oferă mai mult decât orice grădină amenajată de mâna omului. Seara s-a încheiat cu un grătar și o sesiune de dans în jurul focului.

SÂMBĂTĂ 20 IULIE 2019.

Ultima zi de filmări în proiectul România Văzută Din Tractor am alocat-o unei plantații de alun din Topalu. Proprietarul, Alexandru Mavrodineanu, regizor de film și –a investit banii într-o plantație frumoasă de alun. Materialul săditor l-a luat de la un furnizor din Italia, cel care îi oferă și consultanță pe parcursul dezvoltării alunilor. La momentul vizitei noastre, doi reprezentanți din Italia inspectau atent plantele aflate în anul doi de la plantare. Am început interviul și am aflat că piața este în creștere și alunul poate fi o carte câștigătoare dacă faci ce trebuie. Secretul este un soi productiv, irigare prin picurare, prășit manual sau mecanizat și piață de desfacere. Un lucru bun, Alexandru spune că valorificare producției nu este o problemă, alunele se vând întotdeauna foarte bine. Detalii despre soi, suprafață și alte informații tehnice veți afla în interviul pe care îl vom posta pe canalul de YouTube Jurnal Agricol De Calatorie.

Așadar, zi scurtă sâmbătă, pentru că întreaga echipă a resimțit oboseala din plin. A urmat o seară cu șampanie, un vin roze de la Crama Darie și multă voie bună în jurul unui foc de tabără, alături de gazda noastră Vadim Ruse.

DUMINICĂ 21 IULIE 2019.

Era plănuit ultimul drum cu Arbos până în curtea unde avea să ne aștept două săptămâni până la organizarea evenimentului de final – petrecerea pe care o vom organiza la Crama Viișoara, în județul Constanța prin bunăvoința domnului Gheorghe Albu. L-am tot amânat pentru că mă simțeam obosită, era de fapt o îndărădnicie care se înfiripa dincolo de pragmatismul pe care îl manifest de regulă. Știam că se terminase, dar nu vroiam să plec. Spre dupăamiază nu am mai amânat momentul și am plecat. De două ori Claudiu, care urmărea traseul a ratat locația. Acul care indică motorina era pe roșu, mă gândeam că hazardul ar putea să ne ofere surpriza neplăcută de a rămâne pe drum cu tractorul. Dar nu s-a întâmplat așa. Într-un final l-am parcat pe Arbos și ne-am luat tăcut la revedere. Era murdar, stropit cu noroi și prăfuit. L-am rugat pe Claudiu să îmi facă o poză cu el, pentru că și eu eram la fel, prăfuită și obosită.

Au fost zile lungi, cu peste 15 ore de muncă zilnic, stat în soare, filmat, fotografiat, montat, uneori în condiții periculoase (ieșiți pe geamul mașinilor pe jumătate sau stând în portbagaj), discuții lungi la telefon pentru ca toate detaliile să fie bine puse la punct, bagaje multe cărate zilnic în altă locație și altele. De aceea dragii mei, Raluca Costea, Romulus Drăghici, Rafael Gabor, Claudiu Dumitru, Panait Ionescu, Stan Gheorghe sau Puiu pentru noi,  Antonio, Gelu și Bogdan de la Arbos România (cei trei reprezentanți care ne-au însoțit pe rând, de-a lungul traseului) VĂ MULȚUMESC pentru încredere, sprijin, răbdare și vă asigur că aveți toată admirația mea. Mi-a plăcut și am apreciat atmosfera veselă, pozitivă, spiritul de întrajutorare și modul cum v-ați completat. Știți să faceți din munca voastră o plăcere și din plăcere să vă faceți treaba cu profesionalism!

Mulțumesc de asemenea partenerilor noștri, fără de care nu aș fi putut pleca la drum: Arbos România, Sixt, Groupama, Carmeuse, Patria Bank, Ameropa, APPR, Expert Agribusiness, Agromec Ștefănești, Cooperativa Țara Mea și Nucifere Regia.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *