Arbos în vizită la părinți

În a doua săptămână din proiectul România Văzută Din Tractor l-am dus pe cel mic, tractorul ARBOS, într-o scurtă vizită să-și vadă părinții. Am ajuns la Oltenița, acolo unde se află ferma Evergreen Crops, membră a grupului de firme din care face parte și Arbos România, pentru a vedea cultura de lavandă și goji. Drumul de la Greaca la Oltenița, mai bine de 70 de kilometri l-am petrecut cu zâmbetul pe buze, pentru că pe traseu mi-am propus să surprind mimica și gesturile șoferilor cu care mă intersectam în trafic. Pentru că mergem în caravană, Arbos fiind însoțit mereu de cele 3 mașini oferite de partenerul nostru de mobilitate SIXT (căruia îi mulțumesc!) șoferii înțeleg repede că este vorba de un convoi.  Îi văd mereu în trafic cum caută indicii care să le răspundă la întrebări, despre ce este vorba, ce se întâmplă, de ce călătorim cu tractorul. Desigur mulți se gândesc că facem reclamă tractorului, iar un bărbat îl poartă prin țară pentru a fi văzut. Surpriza cea mare este când ajung în dreptul cabinei mele și le zâmbesc sau îi salut cu mâna. Am cules până acum doar gesturi frumoase, zâmbete largi și uimire din partea oamenilor.

La un moment dat, pe traseu o mașină de teren ne-a urmat și a oprit într-o benzinărie, acolo unde am alimentat, doar ca să ne spună că îi place tractorul și ar vrea să știe mai multe despre el. Am stat câteva minute bune de vorbă cu Cătălin, un tânăr mecanizator cu tatuaje, angajat al unei ferme din zona, pasionat de tehnologie, căruia i-am dat cu drag un tricou inscripționat cu ROMÂNIA VĂZUTĂ DIN TRACTOR.

Constat cu bucurie că drumurile interjudețene arată bine și se simt bine din tractor, însă sunt îngrozită de ceea ce se întâmplă în orașe, în cele mari, precum Oltenița sau Călărași, unde toate drumurile sunt peticite, pline de canale și denivelări. Strada Portului din Oltenița, un drum drept, printre câmpuri mi-a pus răbdarea la încercare. A trebuit să fac slalom printre gropi și denivelări și să merg ca melcul (apropo, melcul este prima viteză la tractor). Și chiar și așa am fost zgâlțâită și mă gândeam dacă să-i dau dreptate polițistului mucalit cu care am dat examenul de traseu pentru categoria TR și care spunea “o să vă rupeți spatele…”

Pe partea stângă a acestui drum însă, se întâmplă lucruri. A apărut o cultură de lavandă și goji care dă de lucru oamenilor din zonă în sezon și care devine punct de atracție la momentul înfloririi. Aici am stat de vorbă cu Alina, inginerul agronom care păstorește tufele atât de prețioase. Am vorbit despre tehnologie, soiuri și recoltare, dar și despre planuri de viitor, pentru că dorința conducerii este să devină cel mai mare cultivator de lavandă din România.
Din câmp, am mai parcus câteva sute de metri până în port, acolo unde se află birourile, pentru a afla secretul valorificării uleiului de lavandă la export și pentru a vedea distileria, cea mai mare distilerie pentru lavandă din țară.

Imaginea portului m-a trimis mult în trecut. Pare o zonă uitată de lume, părăsită, în care nu se mai întâmplă nimic. Dacă ar fi așa, nu ar fi o problemă, m-aș gândi că pe acolo nu se circulă și lumea nu știe că există o zonă urâtă. Dar în realitate peste 5000 de turiști străini veniți pe Dunăre, debarcă aici de pe vase de croazieră luxoase an de an pentru a vizita România. Cei mai mulți au inclus în circuitul turistic vizitarea Bucureștiului, așa că Oltenița este doar un oraș de tranzit prin care turiștii trec cu autocarele spre alte destinații. Chiar și așa, am spus-o și o spun încă o dată aici, mă simt jenată când știu că ne așteptăm musafirii cu o astfel de imagine dezolantă.

Slavă Domnului că am cotit-o la stânga înainte de această zonă industrială, pentru a ajunge la birourile fermei de lavandă și goji. Am avut parte de o primire călduroasă. Peste 20 de persoane ne așteptau afară și ne făceau cu mână în semn de bun venit. Au urmat îmbrățișări, pupici și strângeri de mână, o ședință foto pe tractor pentru mine și câteva interviuri interesante.

Am stat de vorbă cu Melania și Tudor despre comercializarea lavandei, un material foarte interesant pentru cei care activează în domeniu. Surpriza zilei a fost momentul de gătit alături de Tommasso Serrano, directorul general Arbos România. Un moment inedit, de care m-am bucurat din plin. Tommasso a pregătit un rizzotto cu fructe de pădure, un fusion de ingrediente românești (fructele), franțuzești (brânza) și italienești (orezul) pe care l-am servit afară, împreună cu angajații firmei.

Ziua s-a încheiat cu cazarea noastră la Motel Alexander din Oltenița, unde au urmat ore lungi de montaj și o cină cu pizza comandată de băieți. Învăț în fiecare zi să mă bucur de tot ceea ce primesc și pot să spun că energia oamenilor pe care îi întâlnesc este extraordinară. Mă simt privilegiată că pot să le ascult poveștile de viață și de business.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *